***Italia-campiona mondială nu convinge.De această dată italienii nu au reușit să învingă o selecționată care vine dintr-o țară în care rugby-ul este pus la loc de cinste.Ei bine,mulți ar zice că deobicei se întâmplă așa,că Italia începe prost turneele finale dar că se scoate pe parcurs și ajunge acolo sus,însă de această dată Italia nu reușește mai nimic în ultimul timp.Italia se află în criză și nu a mai bătut de anul trecut pe nimeni.Noua Zeelandă a lovit repede deschizând scorul prin Shane Smelz la o nesiguranță a apărării italienilor în min.7.Chiellini a ratat incredibil din 6 metri(16)iar Montolivo șutează în bară în min.26.În min.29 De Rossi obține penalty-ul din care Iaquinta a reușit să egaleze.
***În repriza a doua Italia a presat însă fără a pune prea multe probleme și fără ca acest lucru să se facă vizibil pe tabela de marcaj.Di Natale(49) și Vicelih(63) au încercat să înscrie de o parte și de alta.Cea mai mare ocazie a parținut Noii Zeelande prin Wood care a tras periculos la colțul lung puțin pe lângă.Meciul se termină 1-1 și italienii pot să se califice în ultimul meci cu condiția să învingă Slovacia.Și Noua Zeelandă se poate califica având nevoie de un succes în fața Paraguayului care conduce grupa detașat și probabil va termina prima.
Campioana mondială egala Noii Zeelande!!!
Publicado Monday, 21 June 2010
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comentarii:
Post a Comment